Surse: Noul premier ar urma să fie desemnat după 16 iunie. Cine este favorit pentru a ocupa această funcție

Surse: Noul premier ar urma să fie desemnat după 16 iunie. Cine este favorit pentru a ocupa această funcție
Palatul Victoria. Sursa foto: Guvernul României / Facebook

Noul prim-ministru urmează să fie desemnat după data de 16 iunie, iar Ilie Bolojan este, în continuare, prima opțiune luată în calcul, deși mai sunt analizate și alte nume, potrivit Antena 3 CNN.

Conform unor surse, Partidul Social Democrat va intra la guvernare, însă funcția de premier nu va reveni unui reprezentant al PSD. Posibilitatea unei rotative la conducerea Executivului a fost discutată, dar șansele ca această variantă să fie implementată sunt reduse. În cadrul negocierilor recente, s-a propus și un premier tehnocrat, însă propunerea nu a fost agreată de celelalte formațiuni.

„Cel mai bine ar fi să avem un guvern stabil, cu un premier politic care să lucreze timp de trei ani și jumătate”, a declarat Nicușor Dan.

De la 1 iulie ar urma să intre în vigoare primele măsuri pe termen scurt

Pachetul de măsuri fiscale propus va fi implementat treptat pe parcursul a 18 luni. Începând cu 1 iulie ar urma să intre în vigoare primele măsuri pe termen scurt, de exemplu, creșterea TVA-ului pentru sectorul Horeca la 19%. Până în toamnă trebuie finalizată noua lege a salarizării, care urmează să fie aplicată din 2026. De asemenea, de la 1 ianuarie vor fi introduse noi măsuri fiscale, cum ar fi majorarea impozitului pe proprietate, potrivit acelorași surse.

Negocierile politice vor începe joi seara, iar în aceeași zi este așteptată publicarea unei liste cu toate măsurile analizate și estimările privind impactul bugetar. Deciziile finale vor fi luate pe baza acestor date, astfel încât planul complet să fie stabilit săptămâna viitoare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`